westie

Felicitări pentru micuțul tău prieten.

Ca proaspăt proprietar al unui animal de companie, vei intra într-o nouă etapă a vieții, una plină de veselie, căldura și bucurii dar care aduce și noi responsabilității. Cățelușul se bazează pe tine ca să iei deciziile cele mai bune pentru sănătatea, hrana, educația și compania lor. De aceea, este esențial să învățați să-i îngrijiți așa cum se cuvine.

Te sfătuim, așadar, să citești cel puțin o carte de specialitate pentru a te familiariza cu noțiunile de bază în ceea ce privește îngrijirea animalelor de companie. Până atunci îți prezentăm, foarte sumar câteva aspecte care sunt de ajutor în perioada de început:

Vaccinarea este necesară încă din prima săptămână! De ce? Puii vin pe lume, de obicei, cu un anumit grad de imunitate primită de la mamă în perioada de gestație. Această imunitate dispare relativ repede, lăsând puiul neprotejat în fața multor boli specifice.

DEPARAZITAREA se face, de regulă, înaintea celei de-a treia vaccinări iar apoi cel puțin de două ori pe an.

HRANA. Atunci când micuțul tău prieten ajunge acasă, vei dori să-i stabilești un program zilnic de masă. Pe durata primei săptămâni, continuă să-l hrănești cu același tip de mâncare primit și înainte, pentru a evita o posibilă tulburare a tubului digestiv. După prima săptămână, poți introduce treptat și alte feluri de mâncare. Întreabă medicul veterinar ce tip de mâncare recomandă! De regula, puii în vârsta de până la 4 luni mănâncă de 3 ori pe zi: dimineața, la prânz și seara. Pe măsură ce cresc, te sfătuim să-i împarți hrana zilnică în numai 2 porții: dimineața și seara.

EDUCAȚIA este cea care îl învață pe micul tău prieten despre bunele purtări pe care le aștepți de la el. În cazul în care ești la primul animal de companie, te sfătuim să înveți de la un profesionist. Am încercat să surprindem mai jos principalele aspecte care trebuie atinse in acest capitol:

  1. MERSUL LA TOALETĂ poate fi o provocare și ar trebui să te pregătești pentru numeroase „scăpări”, inevitabile la început
  2. COTEȚUL. Acomodarea cu noua locuință poate să dureze ceva mai mult decât te aștepți, însă, cu multă răbdare, și asociind cotețul cu laude și recompense din partea ta, acesta poate deveni în scurt timp un paradis în care câinele se va simți în siguranță.
  3. SOCIALIZAREA este foarte importantă pentru ca puiul să ajungă un câine adult echilibrat. Va învăța cum să se poarte în preajma oamenilor, a copiilor mici și altor animale. Fără socializare, riști să-l transformi într-un câine agresiv sau, dimpotrivă, timid, chiar fricos.
  4. CINE ESTE ȘEFUL? Căinii sun animale sociale, care vor să își știe foarte bine locul în ierarhie. Pentru nou-născuți, mama joacă rolul „șefului” care îl învață și are grijă de ei. În momentul când aduci puiul acasă, trebuie să îți asumi acest rol de șef al familiei și să îl îndrumi pe micuț cu blândețe dar și cu fermitate către noul său statut.
  5. COMENZI SIMPLE. Învață cățelul câteva comenzi simple, folosind asocieri de cuvinte împreună cu multe laude și recompense. Puii învață din încercări și greșeli, la fel de oamenii. Încurajarea purtărilor bune cu laude și recompense prezintă cea mai bună modalitate de a-i educa pe micuți încă de la vârsta de 6 sâptămâni.

Îi dorim puiuțul tău să crească mulți ani, sănătos.

Foto: Bruno ILHAT